Dragoste nu cade mereu unde vrei....

Pana acum am crezut ca nu voi putea trece peste EA,dar acum cateva zile mi-sa aratat ca pot. Cu destula vointa si cu o persoana care te ajuta sa treci de perioada aia. Eu am gasit o astfel de persoana,si poate si persoana respectiva a remarcat asta,dar nu speculez pana nu am nimic sigur. Si cred k a venit timpul sa nu ii mai spun EA ci pur si simplu osa le numesc asa: pe EA osa o numesc A si pe cea care m-a ajutat sa trec peste o voi numi B,findca asa imi e mai usor sa povestec :P. In fine chiar mi-a fost greu sa trec peste A dar cu ajutorul lui B mi-am dat seama ca defapt nu e sfarsitul lumii ci doar un nou inceput,asa ca de ce sa fiu apatic si trist cand pot sa fiu fericit si happy. Si acum imi dau seama ca A avea dreptate nu suntem nici primi si nici ultimi care ne-am desprtit,findca insasi B s-a despartit si nici ea nu a fost asa de bine o vreme dar si ei i-a trecut. Dar o chestie regret ca am facut-o ca nu am acceptat mai din timp alegerea ei sa nu mai fim impreuna ca asa puteam sa-mi scutesc o perioada destul de lunga de suferinta si sperante desrate. Dar na dupa razboi multi viteji se arata,asa si eu. Barem acum am o si eu ca si restu pesoanelor care au avut o relatie serioasa,o despartire serioasa cu tot tacamul(suferinta,durere,lacrimi,si toate chestile care intra in categoria asta)sau mai bine zis o experienta de viata care trebuia invatata. Ideea si morala e asta: cum cui pe cui scoate,poate si in dragoste e la fel. Poate aveam nevoie de cineva care sa-mi arate ca A nu era singura fata care merita iubita si ca si alte mame au fete frumoase. Si concluzia care e? Pai ar fi ca mi-a luat aproximativ o luna sa trec peste A si aprox o saptamana sa-mi dau seama ca pot sa plac si pe altcineva.

Un cutit cu 2 taisuri

Dragostea e un cutit cu 2 taisuri. Te face sa ii cazi la picioare,sa devi dependent de ea,iar cand vede ca nu mai are ce face cu tine,iti da cu sutul ca unei pietre de pe drum. Dar partea cea mai grea a trecut,cel putin pentru mine,am inceput sa nu-i mai duc dorul,si sa accept faptu ca nu mai vrea sa fim impreuna. Sau poate pur si simplu o iubesc prea mult si ii dau drumu,findk o spun asa de frumos englezii( If you love someone,you have to let them go.)si poate aste e cea ce fac eu. Nu stiu nu pot aprecia,dar cert e ca am inceput sa o vad si din punctul ei vedere. Si in unele aspecte avea dreptate,nu are sens acum sa stau sa enumar,dar avea dreptate. Si poate e mai bine asa,poate uneori iti trebuie o despartire sa realizezi ce e iubirea. Oricum o chestie am realizat-o,stiu ca pot iubii cu adevarat,si nu cum credeam pana sa fiu cu EA,ca cea ce simt nu e decat un sentiment de atasare. E bine trebuie sa si recunosc ca cel mai rau imi lipseste rutina aceea de cuplu,sentimentul acela,stiti voi. Cel care atunci cand vi de la servici sti ca e cineva acolo care sa intrebe "Ce ai facut? Cum ti-a fost ziua?". Bine si acel sentiment se va inlocu in final,cu alt sentiment,cu care exact inca nu stiu. Si morala care e? Morala e ca sunt in acel stadiu unde pot sa vorbesc cu EA ca si prieten fara sa mai am vreun sentiment,inafara de cel de prietena. Dar pana aici a fost un drum lung si plin de durere,negare si sperante desarte,dar acum sunt bine. Chiar am ajuns sa o pot privi ca p cea mai buna prietena. Findca asta mi-a fost si cat am fost impreuna,mi-a fost iubita si cea mai buna prietena caruia putea povestii orice. Dar gata cu filosofia despre trecut,ce-a fost si ce-am simtit trebe sa le las in trecut si privesc in viitor,findca viitorul e cel care nu stiu ce-mi aduce. Asa ca "Let the past be history and keep your eyes open for what te future brings you." Si cu asta inchei un capitol dureros dar si unu dintre cele mai frumoase din viata mea de pana acum.

Si totusi...

Fac ce fac si tot la EA ajung. Am remarcat ca daca vreau pot sa mi-o scot din minte, cel putin o vreme,dar inca nu sunt sigur ca asta e cea ce vreau.Findca o iubesc si nu as vrea sa renunt inca la speranta ca poate totusi osa ne impacam.
Poate sunt prea naiv sau ceva de genul,dar inca o iubesc mult si vreau sa cred ca si EA ma mai iubeste,dar e prea mandra sa recunoasca acest lucru. Sau poate chiar nu ma mai iubeste,si ar trebuii sa-i dau drumu,si sa ma obisnuiesc cu faptu ca nu vrea decat sa ramanem prieteni.
Asta se va adeveri in timp fidca acum cateva saptamani am rugat-o sa ma lase o vreme si sa nu ma bage in seama,sa ma lase sa-mi ling ranile si sa pun iar pe picioare. Dar mi-a incalcat de 2 ori ruga intrand p messenger si incercand sa vorbeasca cu mine. Iar eu am facut greseala sa raspund,dar greseala si mai mare,e ca am facut si pe indiferuntu' si i-am vorbit destul de urat si am repezit-o. Dar nu vreau sa-i mai arat ca sunt slab si ca tanjesc dupa clipa in care pot s-o tin in brate si sa o pot numi iar jumatetea mea. Dar astea sunt numai sperante desarte care m-i le fac eu,findca e prima fata p care chiar am iubit-o si nu pot sa trec asa usro peste asta. Si da e prima oara cand am iubit cu adevarat,defapt EA a fost cea care mi-a aratat ce inseamna sa iubesti,findca cea ce credeam eu a fi iubire era defat numai un sentiment de atasare de o persoana. EA a fost cea care mi-a aratat ce e iubirea si tot EA mi-a aratat ce e suferinta,asa ca EA e si ingerul si demonul meu. Si cum poti sa lupti singur cu 2 persoane,findca incerc sa-i pun in balanta calitatile si defectele si mereu sunt egale. Nu stiu ce sa fac sa,sa o uit pur si simplu? sau sa ma lupt sa o recuresc? Findca pe de o parte imi doresc sa o uit si sa nu mai simt nimic pentru EA,dar pe de cealalta parte vreau sa fie iar a mea. Dar o chestie o stiu sigur nu voi mai sta mult in dilema asta,ca va trebuii sa decid ce vreau sa fac,sa ma lupt in continuare cu morile de vant si sa incerc sa o recuceresc,sau pur si simplu sa-i pastrez memoria ca si fosta iubita si sa-mi continui viata fara ea. Dar mai imi acord un pic de timp pana va trebui sa fac acea decizie. Dar pana atunci ma mai chinui(sunt masochist cu astfel de ganduri) un pic cu gandul ca osa fie bine si ca se va intoarce la mine. Pe curand.

Viitor? Trecut? Prezent?

De ceva vreme incoace ma trezesc cu aceeasi rutina tampa. Ma uit in jur si vad iar ca nu sunt singur in pat,ca EA nu mai e,si nu va mai fi acolo sa-mi sopteasca “Buna dimineata” si sa se cuibareasca la mine in brate.

Dar pana la urma ma dau jos din pat si ma indrept spre bucutarie,unde ma asez pe scaun si-mi aduc aminte cum era cand luam micul dejun impreuna,si cum imi spunea mereu ”Nu mai pierde timpul ca intarziem” nestiind ca nu pierdeam timpul ci ca o priveam si savuram momentul care il petreceam cu EA. Acele clipe dimineata,pentru mine erau cele mai frumoase. Findca o iubeam si nu vroiam nimic mai mult decat sa-i fiu alaturi in fiecare dimineata. Dar un zgomot ma aduce iar la realitatea crunta,in care sunt iar singur si nu am ramas decat cu amintirile dureros de placute din vremurile in care o numeam iubita mea.

Dupa ce termin micul dejun,ma indrept fara nicio treagere de inima ba as spune chiar cu retinere inapoi in dormitor,unde si acum ii vad umbra cum se imbraca,acea silueta care ma facea sa tanjesc sa o mangai,sa o ating si sa o alint.

Dar acele vremuri s-au stins precum o lumanare care a ars pana la capat si nu a mai ramas decat o urma de ceara,o urma care nu se curata asa usor dupa sufletul meu.

Pe drum spre serviciu,parca ii aud vocea,acel glas care ma linistea,care ma facea sa ma simt intreg,acum ma umple de tristete findk imi aduce aminte mereu ca nu mai e a mea .Si desi ascult muzica la maxim imi ramane un ecou stins in ureche care ii striga numele si nu ma lasa sa uit de EA.

Si asa agonia preia iar controlul asupra mea,asupra a cea ce a ramas din mine. Deoarece atunci cand a plecat a luat cu ea si tot ce a fost mai bun din mine,mi-a luat inima,dragostea si tot ce simteam pentru ea. Lasand in urma o carcasa goala care incearca cu disperare sa o uite.Dar asa ma mint in fiecare zi,imi spun singur ca trec peste si k osa-mi fie bine,si ca nu vreau sa mai sufar. Dar cu cat incerc mai mult sa trec peste ea parca mai rau imi fac findca realizez ca nu e cea ce vreau,findca eu o vreau pe EA. Dar cu pretz? Cat de departe as merge pentru dragostea ei? As merge si pana la capatul lumii daca mi-ar cereo,dar nu o face. Am incercat de cateva ori sa ne impacam si nu am primit decat acelasi raspuns care sfasie precum un lup “Nu vreau sa ne mai impacat ci vreau sa ramanem preteni...”

Iar asta nu pot accepta,cel putin nu pentru moment,fiind prima oara cand iubesc cu tot sufletu si fiind si prima oara cand ma deschid astfel unei personae. Poate am fost prea naiv,sau poate am fost prea slab,asta nu voi sti nicodata. Sau poate pur si simplu nu am fost ACEL cineva pentru ea,sau poate am fost o perioada,nu pot spune sigur dar stiu asta e diferenta intre mine si EA. Pentru mine a fost,si inca este ACEL cineva cu care credeam ca pot avea o relatie stabila si un motiv pentru care sa te lupti cu orice pret. Iar acum am ajuns sa numar fiecare secunda,fiecare minut care trece si se transforma din prezent in trecut si incerc sa vad viitorul,un viitor unde poate EA va fi iarasi alaturi de mine. Dar astea sunt sperante,si daca am invatat o chestie, e ca speranta moare ultima,dar in final si ea moare. Dar e singurul lucru de care ma pot agata,singuru lucru pentru care ma trezesc dimineata.